Iubito,-n noaptea asta tu te-ai crucificat
pe bârnele arcuite ale unui sărut;
mâhnirea ta îmi spune că Domnu-a lăcrimat,
că-i un prohod mai dulce decât acest sărut.
În noaptea fără seamăn, atâta m-ai privit,
că Moartea-nveselită a tot cântat din os.
În noaptea de septembrie, atuncea s-a slujit
a doua mea cădere, sărut prea omenos.
Iubito, laolaltă murim, alături foarte;
cocleala o să sece, treptat pierind ca fumul;
o umbră trâmbiţează buzele noastre moarte.
Mustrări nu vor străbate ochi binecuvântaţi;
nicicum n-o să te supăr. Şi sub acelaşi tumul
Un somn adânc ne poarte, ca pruncii-ngemănaţi.