Ce ingrată a fost viața,
Că nu a ajuns să mă omoare!
Nu voi uita în veci ziua aia,
15 noiembrie, la 12 după-amiaza.
Am văzută la altar, axact când părintele le-a citit jurămintele.
Lumea mea a paralizat intr-un moment.
Le-aș fi oprit nunta,
Dar am ales ca ea să fie fericită,
Cauzându-mi sporirea suferinței.
Am văzut-o la altar cu o diademă pe cap,
Iar acel mire mi-a luat ceea ce iubeam mai mult.
Nu pot șterge acea imagine.
Vreau să-mi scot din memorie
Rochia ei albă, inelul de pe deget
Și sărutul pe care nu i l-am dat.
Nu și-a luat adio
Și nici nu m-a invitat la catedrală din cauza bârfitorilor din oraș.
Am ajuns până la biserică,
Iar visele mele au murit.
Am văzută la altar, axact când părintele le-a citit jurămintele.
Lumea mea a paralizat într-un moment.
Le-aș fi oprit nunta,
Dar am ales ca ea să fie fericită,
Cauzându-mi sporirea suferinței.
Am văzut-o la altar cu o diademă pe cap,
Iar acel mire mi-a luat ceea ce iubeam mai mult.
Nu pot șterge acea imagine.
Vreau să-mi scot din memorie
Rochia ei albă, inelul de pe deget
Și sărutul pe care nu i l-am dat.