În duminica de Paște, ne plimbam.
În duminica de Paște, vorbeam.
Isabel, micuța mea, ia-mă de mână.
Timpul a sosit.
Isabella, totul strălucește.
Isabella, totul e să știi.
Și inima mea, Isabella.
Și inima mea, Isabela.
Frederick and Vitalie,
Salvatorul locuiește înăuntrul tău.
Of, calea duce spre soare.
Frate, soro, timpul a sosit.
Isabella, totul strălucește.
Isabella, totul e să știi.
Isabella, noi murim.
Isabella, noi ne înălțăm.
Sunt primăvara, sfântul pământ,
Sămânța nesfârșită a misterului,
Ghimpele, voalul, chipul grației,
Imaginea de alamă, hoțul somnului,
Ambasadorul viselor, prințul păcii.
Sunt sabia, rana, pata.
Disprețuitul copil transfigurat al lui Cain.
Spintec, sfârșesc, mă întorc.
Sunt iar sarea-n bucate, râsul amar.
Sunt gazul din pântecele luminii, steaua serii,
Mingea cu vedere care ghidează, care varsă lacrimile lui Hristos,
Murind și uscându-se cum mă înalț în sera asta.
Isabella, noi ne înălțăm.
Isabella, noi ne înălțăm.