După noapte, vine zi,
Cât ai vrea în loc s-o ţii,
Omule!
După jale, bucurii;
Viaţa nu trece-ntr-o zi,
Omule!
Viaţa-i lungă, schimbătoare,
După ploaie vine soare.
Iarna-şi schimbă ciorile
Cu privighetorile,
Şi din ciotul din ogradă
Creşte floare de zăpadă,
Floare nouă şi curată
Din măduva lui uscată,
Omule!
După noapte, vine zi
Cât ai vrea în loc s-o ţii,
Omule!
După jale, bucurii;
Viaţa nu trece-ntr-o zi,
Omule!
Tot aşa şi inima,
Inima cu dragostea:
Azi îşi rupe vinele,
Înecând suspinele,
Mâine-o vezi că râde iară,
Tânără de primăvară...
De durere vindecată
Şi de lacrime zvântată,
Omule!
Omule, nu te prosti,
Viaţa nu trece-ntr-o zi,
Omule!
Când ţie sufletul amar,
Îndulceşte-l cu-n pahar,
Omule!
Îndulceşte-l cu-n pahar
Şi să-ţi cânte-un lăutar,
Omule!
Lai lai, lai lai lai...
Lai lai, lai lai lai...
Omule!
Lai lai, lai lai lai...
O-mu-le!