Când visezi cu o inimă frântă,
Trezirea este cea mai grea parte.
Îți părăsești patul și te așezi în genunchi
Și, pentru o clipă, nu poți respira
Întrebându-te: este ea chiar aici,
Stă ea în camera mea?
Nu, nu este,
Pentru că a plecat, a plecat, a plecat, a plecat, a plecat.
Când visezi cu o inimă frântă,
Renunțarea este cea mai grea parte.
Ea te privește cu ochii ei înlăcrimați,
Apoi trebuie să vă luați la revedere
Întrebându-te: ai putea sa stai, dragostea mea?
Vrei să te trezești lângă mine?
Nu, nu poate,
Pentru că a plecat, a plecat, a plecat, a plecat, a plecat.
Trebuie să adorm acum cu trandafiri în mână?
Trebuie să adorm cu trandafiri în mână?
Trebuie să adorm cu trandafiri în mână?
Trebuie să adorm cu trandafiri, cu trandafiri în mâinile mele?
I-ai lua, dacă aș face-o?
Nu, nu o vei face,
Pentru că ai plecat, plecat, plecat, plecat, plecat.
Când visezi cu o inimă frântă,
Trezirea este cea mai grea parte.