Stă închisă în dormitor,
părăsită pe covor,
cu ochii în lacrimi iarăși plânge,
durerea-n râuri repezi curge.
Poze rupte peste tot,
amintirile iau foc,
inima de-abia îi mai bate,
a pierdut din nou jumate.
Mă întreb: „Oare lui îi pasă
că l-a iubit, a suferit?
De ce nu mai vine acasă?”
E așa târziu, e așa târziu.
[R:]
Doare, să știi,
că, oricât ți-ai dori,
dragostea e nedreaptă,
stă la pândă și așteaptă
să îți deschizi inima
ca să poată intra,
fură tot ce se poate,
rămâi în singurătate...
Nu se poate ridica,
ura-l ține la podea,
nu i-a spus niciun cuvânt,
l-a lăsat în pat visând.
Aveau planuri amândoi,
fata nu juca în doi...
sau juca cu altcineva,
în altă casă, altundeva.
Mă intreb: „Oare ei îi pasă
că l-a mințit, l-a folosit?
De ce nu mai merge acasă?”
E așa târziu, e așa târziu...
[R: ... ]