Dragostea mea,
ancoră grea,
ține-mă strâns ;
toate mă dor :
gura de dor,
ochii de plâns.
Vântul căzu -
poate că nu,
dar s-a făcut
liniște-n cer
fără puteri
ca la-nceput.
Nu mai visez
pași pe zăpezi,
urme de vulpi,
nu mai sunt flori,
sufletul lor
moare în bulbi.
Singurătăți…
Nu mi te-arăți,
nu-mi trimiți vești.
Cât fără rost.
Oare ai fost ?
Oare mai ești ?