Acum ceva timp am auzit sunetul râsului de copii,
Acum este liniște, deci cred că au părăsit parcul.
Această bancă de lemn devine tot mai grea cu fiecare oră
Soarele apune, se întunecă.
Îmi dau seama că mi-e frig,
Ploaia începe să se reverse
În timp ce privesc ferestrele de la etajul al doilea.
Luminile sunt aprinse, este timpul să pornesc,
Este timpul, în sfârșit, să îl vestesc.
Cred că ar fi corect să spunem
Că arăți nedumerit,
Și te-ntrebi de ce azi aici eu n-am ivit.
Și așa ar trebui, așa aș vrea...
Când am plecat, mă săturasem,
Dar acum apar în carne și oase.
Am învățat să suport,
Și din dragoste și speranță mă aflu aici.
Și-acum vezi o altă variantă a mea, reîncărcată, da...
Sunt aprinsă, nu mă stinge!
Sunt ca un vis într-un vis care a fost decodificat,
Sunt aprinsă, sunt fierbinte, nu mă stinge!
Nu sunt cea pe care-o știai,
Sunt prezent și trecut la un loc,
Și-ți cer să fii destupat la minte.
Nu sunt aceeași de astă dată,
Sunt aprinsă, nu mă stinge!
Vrei să mă lași să stau pe hol
Sau îmi dai voie să intru?
Apartamentul nu s-a schimbat deloc,
Trebuie să spun că mă bucur,
Odinioară aceste camere erau martorele iubirii noastre,
Istericalelor mele și frustrării tot mai mari.
Dar plec de la nebunie
Spre ceva nu așa de rău în transformarea mea.
Și-acum vezi o altă variantă a mea, reîncărcată, da...
Sunt aprinsă, nu mă stinge!
Sunt ca un vis într-un vis care a fost decodificat,
Sunt aprinsă, sunt fierbinte, nu mă stinge!
Nu sunt cea pe care-o știai,
Sunt prezent și trecut la un loc,
Și-ți cer să fii destupat la minte.
Nu sunt aceeași de astă dată,
Sunt aprinsă, nu mă stinge!
M-ai rugat să nu plec...
Ei bine, iată-mă din nou!
Și încă te iubesc, așa că n-am să mă prefac.
Am învățat să suport,
Și din dragoste și speranță mă aflu aici.