Câteodată mă simt atât de pustiită
Atât de părăsită şi de singură
Şi nimeni nu-mi poate lua acea durere.
Nu-mi frânge inima!
Mânia şi furia
Şi temerile din lăuntru-mi,
Dacă m-ai iubi
Le-ai iubi şi pe ele în aceeaşi măsură?
Nu-mi frânge inima,
Nu-mi frânge inima,
Am fost putrnică şi curajoasă,
Câteodată îmi pierd credinţa
Şi de-atâtea ori
Nu sunt deloc prudentă.
Aşa că dac-ai încerca să mă-nţelegi,
M-ai crucifica sau m-ai damna
Sau ai sta alături de mine
Precum fumul în jurul flăcării?
Nu-mi frânge inima,
Nu-mi frânge inima,
Am fost puternică şi curajoasă,
Câteodată îmi pierd credinţa
Şi de-atâtea ori
Am văzut iubirea luând sfârşit.
Nu-i vorba de mândrie,
Nu–i vorba de lacrimile pe care le-am plâns,
Nu-i vorba de mândrie.
Nu-mi frânge inima,
Nu-mi frânge inima,
Am fost putrnică şi curajoasă,
Câteodată îmi pierd credinţa
Şi de-atâtea ori
Am văzut iubirea luând sfârşit.
Nu-i vorba de mândrie,
Nu–i vorba de lacrimile pe care le-am plâns,
Nu-i vorba de mândrie.