Acest poem e pentru toţi copiii cuminţi
Frumoşi, curaţi şi adormiţi de părinţi,
Poem care se spune încet, aproape şoptit, cu ochii închişi
Cu păpuşi în braţe, cu părinţi or cu jucării de pluş.
E un poem curat care se spune la culcare
Când se aud inimile cum bat mai tare
El nu seamănă cu alte basme sau poveşti
Căci te învaţă să iei noaptea-n braţe, s-o iubeşti.
Aşa cum se ia întotdeauna o domnişoară
Pe după umeri sau de mână,
Crăiasa noastră, copii, e Domnişoara Noapte Bună
Şi adoarme, numai ţinută-n braţe, într-o doară.
Dar odată cu ea adorm numai cei cuminţi
Toţi cei care înainte de culcare s-au spălat pe dinţi
Şi-au aranjat patul să n-o ia cearceaful la vale
Toţi cei care s-au îmbrăcat frumos în pijamale.
Când stelele se joacă pe cer ca-n curtea şcolii
Şi s-au dus la culcare toţi sorii
Iar lumea toată doarme dusă sub clar de lună
Atunci te înveleşte şi te ia în braţe Domnişoara Noapte Bună.
E un somn curat, prelung, pe care nu-l trezesc cocoşii
Când visele-s poveşti cu prinţi, prinţese, bunici şi toată lumea bună
Şi se ascund în gene, veghind la somnul vostru, toţi Ene moşii
Dar mai presus de toate vă ţine strâns în braţe Domnişoara Noapte Bună.