Ai, și-am zis verde...
Și-am zis verde lemn uscat,
Măicuța m-a măritat
După un băiat bogat,
Ăl1 mai urât om din sat, măi.
Ai, și-am zis verde mărăcine,
Și când îl vedeam că vine
Se strângea inima-n mine,
M-apucau frigurile
Și toate damblalele.
Și când venea dracu-l știa
Cum îți în brațe ședea
Camașa când i-o spălam,
Pe garduri i-o atârnam
Și în picioare-o netezeam,
Și-ntr-un cântec mi-l țineam, măi:
Păi, bărbate, bărbate, arză-te-ar focul,
Banii tăi mi-au luat norocul,
Tu mi-ai mâncat și viața,
Și mi-ai ofilit fața
C-ai zis că, de ești bogat,
Nevastă ți-ai cumpărat,
Ai, dar funie de-ți cumpărai,
Mai bine, zău, că făceai!
Și să te fi spânzurat, mă,
De tine să fiu scăpată
Și să-mi fi luat eu bărbat,
Unul frumos și sărac,
Și să fiu trăit cu drag, măi!
Și când îl vedeam că vine,
Să crească inima-n mine,
Să-i spăl cămașa cu rouă,
Să-mi fie dragostea nouă,
S-o usuc pe trandafiri,
La umbră de rozmarini,
Printre gene s-o cârpesc
Cu sulfină s-o-nvălesc,
Pe obraz s-o netezesc, măi.
Ai, și să credeți, oameni buni,
Că ce vă spun nu-s minciuni,
Că eu întruna i-am cântat
De cu zori pân' la-nserat,
Până când s-a spânzurat, măi.
1. cel