Spun poveștile că-n țara,
Țara-n care primăvara
Doarme beată de miros
Cu zefirul somnoros
Cărui pleoapele se-nchid,
Cum că la Valladolid
Un paez înnebunise
Numai pentru că privise
O brunetă... Doña Clara.
Sărea zidul singur el,
În grădină la castel,
Și-atingând ușor guitara
Ca vrăjitul Apollon,
Prins cu lira-ntre naiade,
El în ritm de serenade
O chema… pe Doña Clara.
„Vino…
Vino să fugim din țara
Țara-n care primăvara
Doarme beată de miros
Cu zefirul somnoros
Cărui pleoapele se-nchid...
Vino...
Vino din Valladolid
Unde poate-o vrea norocul
Să m-asculte Doña Clara…”
Spun poveștile că-n țara,
Țara-n care primăvara
Doarme beată de miros
Cu zefirul somnoros
Cărui pleoapele se-nchid,
Spun că la Valladolid
Amorez, un don amarnic
A cântat un an zadarnic...
Era surdă Doña Clara...