Diez mil porqués [Romanian translation]

Ideea nu e să te revăd, ci să văd cum te întorci

Dacă merită, să mă pierd sau să te pierd, nu știu

Dacă poveștile le scriu cei care câștigă mereu,

Noi care am pierdut ce am spune de ceea ce ne ucidea, dar

Ne și făcea mai puternici,

Cum de ne ducem dorul și apoi ne aruncăm în față zece mii de reproșuri

Cele mai bune puzzle-uri sunt cele care nu se potrivesc, dar cu timpul, da, de asta brațele mele te simt bine.

Și „nu știu” era răspunsul favorit al destinului ca să ne omoare și să nu ne facă bine,

Nu există drum mai greșit decât să nu știi nici măcar unde să fugi

Nici suspin mai greșit decât să te privesc și să văd că nu se va schimba nimic.

Trebuie să faci ce ai de făcut de nevoie,

Chiar dacă ceea ce vrei se duce.

Ai petrecut jumătate din viață căutându-ți jumătatea,

Ca să petreci cealaltă jumătate încercând s-o uiți.

Și toate vin și se duc, dar mai mult se duc,

Căci lucrurile care rămân pentru totdeauna nu sunt cele materiale,

Căci iubirea nu înseamnă doar s-o faci, ci să ne facem pentru iubire,

Căci nu e să depind de tine, ci să-ți ofer fericirea mea.

Și normal că mi-e dor de tine, de aceea mi-e și mai dor de mine,

Normal că mă ucid fricile și nu mă poți salva.

Acum înțeleg acel „pentru totdeauna” pe care mi-l jurai...

Pentru totdeauna era amintirea, nu realitatea.

Dacă totul se rezumă la tine, nu știu dacă mai vreau să scriu

Încă aștept ziua care va compensa tot răul.

Prefer să spui „nu” decât „nu știu, asta vom vedea”, pentru că eu deja nu mai știu nimic,

Știu doar că vei pleca.

Ideea nu e să te revăd, ci să văd cum te întorci

Dacă merită, să mă pierd sau să te pierd, nu știu

Dacă poveștile le scriu cei care câștigă mereu,

Noi care am pierdut ce am spune de ceea ce ne ucidea, dar

Ne și făcea mai puternici,

Cum de ne ducem dorul și apoi ne aruncăm în față zece mii de reproșuri

Cele mai bune puzzle-uri sunt cele care nu se potrivesc, dar cu timpul, da,

De asta brațele mele te simt bine.

Știu că asta te va face mai liberă, știu că nu te pot ține închisă.

Eu, care am intrat în cușca ta ca să rămân viu, am început să urăsc libertatea ta.

Știu că sunt pierdut, dar nu am pierdut,

De aceea mai rămân o vreme cu mine.

Te-aș numi noroc, dar cred în tine, nu vreau să-ți cunosc planurile, vreau doar să plănuiesc.

Suficient pentru a face să tacă în strigăte tăcerea,

Viitorul o fi să ne înecăm în toate acele lucruri pe care nu le-am făcut.

Să nu ne gândim la cine suntem, ci la cine vom deveni,

Acolo a început rutina de a ne face să tăcem cu mii de reproșuri.

După ploaia din ochii mei, înțeleg să te numesc cer

Și după furia din ochii tăi, înțeleg să mă numești frică,

Dacă curbele tale nu mă ajută să găsesc drumul drept,

Ghidează-mă cu tăcerea ta, căci așa ne vom înțelege.