Doamne, cît era de frumoasă, atît de albă, atît de senină în această dimineaţă de ianuarie
Doamne ea era acea pe care o aşteptam, acea la care atît de mult visam
Nu-mi aduc aminte de oameni
Nici de iarnă, o vedeam doar pe ea - aceata nu s-a mai schimbat
Doamne, cît era de frumoasă, şi ca o scînteie viaţa mea s-a luminat
Doamne, cît trebuia să păcălesc ca într-un final să mă apropii, ca s-o îmblînzesc puţin
Să privesc cum trăieşte, se mişcă, zîmbeşte, niciodată nu oboseam
Doamne, că era a mea în nopţile mele
Visele mele, roşeam cînd o revedeam
Dar săruturile ei uşoare, prieteneşti, aproape frăţeşti, Doamne cît le uram
Doamne ce clar a fost în ochii ei, în conduita ei
Cînd l-am vîzut pe altul apropiindu-se
ca un proprietar, cuvintele sale, manierele sale, eu nu i-am fost de ajuns
Doamne cît a fost de crudă, viaţa atît de crudă, cînd l-am văzut cîştigînd
Doamne cît era de frumoasă, atît de albă, atît de senină în a sa rochie de mireasă