Trebuie să știi să zâmbești din nou,
Când vremurile bune dispar,
Și rămâne numai tristețea
Și zilele de amar.
Trebuie să știi că-n această neliniște
Demnitatea trebuie s-o salvezi.
În ciuda răului pe care îl simți,
Trebuie să pleci definitiv.
Imploră destinul, ce te dezarmează:
”Ai milă, nu mă duce la moarte!
Să-ți ascunzi plânsul trebuie să știi,
Dar lumea e născută spre a suferi.
Trebuie să știi să pleci de la masă,
Când tu iubirii nu-i mai servești.
Ridică-te cu indiferență,
În timp ce-n tăcere te chinuiești.
Trebuie să știi să-ți tăinuiești chinurile
Și să-ți maschezi durerea ta.
Ura în tine s-o ții ascunsă,
În adâncul inimii având infernul.
Trebuie să știi a rămâne ca gheața,
Chiar dacă-ți arde inima de ranchiună.
Trebuie să știi să părăsești viața.
Dar eu încă o iubesc prea mult,
Și nu știu să-i spun ”adio”!
Trebuie să știi, numai că eu nu știu...