Am încercat aproape totul ca să te conving,
În vreme ce lumea se destramă aici, la picioarele mele,
În vreme ce învăț de la această singurătate că nu știu,
Mă tot întreb dacă voi supraviețui.
Pentru că, fără tine, conștiința e înghețată și pustie,
Pentru că, fără tine, îmi dau seama că iubirea nu va renaște,
Pentru că am trecut dincolo de limita disperării.
Corpul meu, mintea și sufletul meu nu mai sunt legate,
Și îți jur că...
Refren:
Aș renunța la tot ca tu să rămâi:
La crezul meu, la trecutul meu, la religia mea.
La urma urmei tu ai rupt legăturile dintre noi
Și mi-ai lăsat inima sfărâmată în bucăți.
Aș renunța și la propria mea piele,
La numele meu, la puterea mea, chiar și la viața mea.
Și ce-aș mai putea să pierd, când îmi iei toată speranța?
De ce n-aș renunța?
Ceea ce ai bun doare mai mult, când ești absentă,
Știu că e prea târziu să îndrept lucrurile.
Nu-mi stă bine să folosesc zece mii de scuze,
Când știu sigur că acum tu pleci.
Chiar dacă-ți repet că mor pe zi ce trece,
Chiar dacă și tu mori, n-ai să mă ierți,
Chiar dacă, fără tine, am trecut dincolo de limita disperării,
Și corpul meu, mintea și sufletul meu nu mai sunt legate,
Și continui să mor.
Refren (x2)