Nu vreau să ştii
Că de două luni sunt mereu în casă, singură.
Nu vreau să ştii
Cât de urâtă mă simt cu cearcăne negre la ochi.
Nu vreau să ştii
Că îmi este indiferent dacă trăiesc sau nu trăiesc.
Nu vreau să ştii
Cât de mult te iubesc.
Nu vreau să ştii
Că îmi petrec orele aşteptând să mă suni.
Nu vreau să ştii
Că port hainele tale să te simt mereu lipit de mine.
Nu vreau să ştii
Că nu am apetit să mănânc, am rămas jumate.
Nu vreau să ştii
Că mă gândesc la tine de dimineaţă până seara.
Nu vreau să ştii
Că pentru tine sunt praf, sunt pământ.
Nu vreau să ştii
Că pentru tine beau, sunt un dezastru.
Nu vreau să ştii
Că pentru tine mă afund în comă.
Ca unui tablou vechi puţin câte puţin îmi dispare culoarea.
Nu vreau să ştii
Că pentru tine sunt praf, sunt pământ.
Nu vreau să ştii
Că pentru tine exist încă.
Nu vreau să ştii
Că tot ce îţi spun ei, că sunt bine, toate sunt minciuni.
Nu vreau să ştii
Că sunt toată ziua într-o cameră şi trăiesc cu umbre şi fantome.
Nu vreau să ştii
Că mă ia somnul cu pastile în fiecare dimineaţă.
Nu vreau să ştii
Că pentru mine tu eşti totul.
Nu vreau să ştii
Că tot ce se întâmplă în lume mă lasă rece.
Nu vreau să ştii
Că nu mă mai interesează nimic, mă simt atât, dar atât de neutră.
Nu vreau să ştii
Că sunt singură, nu vreau să văd pe nimeni.
Nu vreau să ştii
Cât de mult te iubesc.
Nu vreau să ştii
Că pentru tine sunt praf, sunt pământ.
Nu vreau să ştii
Că pentru tine beau, sunt un dezastru.
Nu vreau să ştii
Că pentru tine mă afund în comă.
Ca unui tablou vechi puţin câte puţin îmi dispare culoarea.
Nu vreau să ştii
Că pentru tine sunt praf, sunt pământ.
Nu vreau să ştii
Că pentru tine exist încă.