Păi de cand zic mă duc, mă duc, mă duc...
Toate lemnele s-aduc
Di la vârf pân-la pământ.
Și mândrele se strâng buluc
Și mă-ntreabă un' mă duc.
Eu le spui "La Câmpulung",
Ele zic să viu deseară,
Eu le zic "la primăvară"
C-o chită de tămâioară.
Și can' pusei picioru-n scară
Șapte mândre leșinară, of,
Îl pusei ăi pe-alălalt,
Căzură toate pe lat, of, of, of-of-of!
Auzi!
Mândra mea, scurtă și groasă
Face-te-aș picior la coasă
Zâua să cosesc cu tine,
Noaptea să te iubesc bine,
Să mă joc cu țâțele
Pân-or răci stelele, mă, ah!
Pă' și să dau țâța dupe mână
Ca coasa prin iarba bună, of,
Să mă joc cu țâța-n sân
Ca coasa prin fânu-al bun,
(Ăia de la Dăbuleni zic:)
Să mă joc cu țâțele
Ca cu lubenițele,
Să-ți iau sfârcu' țâții-n gură,
Să-l trosnesc ca pe-o alună, bă, aci!
Să vie și luna mai,
Să mă văz cu mândra-n rai,
Da' găsii raiu-ncuiat
Cu lacăt de spin uscat,
Și la iad când mă dusei
Mă uitai printre zăbrele
Și vazui mândrele mele
Ce faceau dracii cu ele:
Le pusase' la arat,
La arat și la grăpat,
Pe una proptea la gard.
Cânta, cuce!
Limba-ți pice-n strachină cu lapte dulce!
S-o dau mândrii s-o mănânce.