Se duc, se pierd în timp,
Anii mei se duc, rămânând mult în urmă.
Tatăl meu nu mă mai ia de mână,
Doar sfaturile sale.
În mine trăiesc amintirile unui copil
Care și-a pus dorințe sub o stea.
Cum îmi amintesc de tatăl meu,
Care îmi zâmbea,
În timp ce mama ne privea.
Anii au venit domol la început,
Cu încetineală au trecut.
Cât îmi doream să fiu mare, îmi amintesc,
Ca să nu rămân acasă.
Și să-l însoțesc pe tatăl meu departe,
Până la marginile pământului, poate,
Pentru că tatăl meu era puternic,
Era foarte inteligent,
Era mai bun ca nimeni altul.
Acum nu vreau să treacă anii,
Pentru că tatăl meu este bătrân.
Mâinile îi sunt acoperite de riduri
Și părul, de zăpadă.
Doamne, opreaște timpul, te implor,
Pentru că poți face asta,
Pentru că eu chiar nu înțeleg, Doamne,
De ce ne părăsesc lucrurile bune.
Când pașii tăi obosesc într-o zi,
Vreau să fiu cel care are grijă de ei.
Între timp, dă-mi brațul tău
Și să vedem ce ai de gând să-mi spui.