Obosit să te mai chem,
cu sufletu-mi distrus,
înţeleg că nu vei veni,
fiindcă nu vrea Dumnezeu.
Şi văzând că eu degeaba
îţi trimit cuvintele,
chitara mea plângând
lasă să-i auzi vocea.
(bis)
Plângi chitară
că eşti vocea mea de durere,
strigă-i din nou numele
dacă nu te-a auzit.
Spune-i că înc-o mai iubesc,
c-o mai aştept să se întoarcă,
că de nu vine, iubirea mea
nu are mângâiere,
că singuratic, fără afecţiunea ei,
eu mor.
Chitară,
tu care interpretezi vibrând
amarul meu,
tu ce primeşti în lemnul tău
lacrimile mele,
plângi cu mine de n-o vei vedea înapoi...
{se repetă de la:
Plângi chitară...}