Am o mie de prieteni,
În fiecare zi îi simt în gît;
Ei mă iubesc cu toţii
Şi chiar mai mult de-atît,
Da' ferească Sfîntul, Doamne,
Doar o dată să cad jos:
M-ar sfîşia zîmbind pînă la os,
M-ar sfîşia zîmbind !
E iubita mea frumoasă,
Toate trag de partea ei,
Pentru ea transformă tatăl
Totu-n pînze cu ulei.
Doar în ochi acid clorhidric,
Altfel prea ar fi frumos,
Se topeşte carnea mea pînă la os,
Se topeşte carnea mea...
Nimeni nu vrea poezii
În oraşul de hîrtii,
În oraşul de carton...
Unde caii alergau,
Trei zidari glumesc şi beau,
Gard de sîrmă şi beton...
Hai să nu plătim chiria,
Liftul să-l blocăm la şapte,
Să oprim pe ţeavă apa,
Să spargem sticlele de lapte,
S-ascuţim cuţitul zilei,
Să-l facem septic şi lucios,
Să nu-l simţim cînd ne tot taie
Pînă la os !
Să nu-l simţim cînd ne tot taie
Să nu-l simţim cînd ne tot taie
Să nu-l simţim cînd ne tot taie
Pînă la os !