Recent, am început, am început să-mi pierd somnul
Visând la lucrurile pe care le-a fi putut avea
Dar iubito, am început, am început să mă rog mai mult
Am zis, n-o să mai număr dolarii
O să numărăm stele, da, o să numărăm stele
Văd viaţa asta ca o liană ce se leagănă
Îmi leagănă inima peste linie
Şi faţa mea îmi dă semne
Caut-o şi vei găsi
Bătrân, dar nu-s chiar atât de bătrân
Tânăr, dar nu sunt chiar atât de curajos
Nu cred că lumea este vândută
Eu fac doar ce ni s-a spus
Simt că ceva e atât de drept
În a face lucrul greşit
Simt că e ceva atât de greşit
În a face lucrul bun
Aş putea minţi, nu-i aşa, aş putea minţi
Tot ceea ce mă omoară mă face să mă simt viu
Recent, am început, am început să-mi pierd somnul
Visând la lucrurile pe care le-am fi putut avea
Dar iubito, am început, am început să mă rog mai mult
Am zis, n-o să mai număr dolarii
O să numărăm stele
Recent, am început, am început să-mi pierd somnul
Visând la lucrurile pe care le-am fi putut avea
Dar iubito, am început, am început să mă rog mai mult
Am zis, n-o să mai număr dolarii
O să numărăm, o să numărăm stele
Simt iubirea şi-o simt arzând
În josul acestui râu, cu fiecare întoarcere
Speranţa e un cuvânt din patru litere
Fă banii ăia, priveşte-i cum ard
Bătrân, dar nu-s chiar atât de bătrân
Tânăr, dar nu sunt chiar atât de curajos
Nu cred că lumea este vândută
Eu fac doar ce ni s-a spus
Simt că e ceva atât de greşit
În a face lucrul bun
Aş putea minţi, aş putea minţi, aş putea minţi
Tot ce mă doboară mă face să vreau să zbor
Recent, am început, am început să-mi pierd somnul
Visând la lucrurile pe care le-am fi putut avea
Dar iubito, am început, am început să mă joc mai mult
Am zis, n-o să mai număr dolarii
O să numărăm stele
Recent, am început, am început să-mi pierd somnul
Visând la lucrurile pe care le-am fi putut avea
Dar iubito, am început, am început să mă joc mai mult
Stând, n-o să mai număr dolarii
O să numărăm, o să numărăm stele
Ia banii ăia
Priveşte-i cum ard
Cântă în râu
Lecţiile sunt învăţate
Ia banii ăia
Priveşte-i cum ard
Cântă în râu
Lecţiile sunt învăţate
Ia banii ăia
Priveşte-i cum ard
Cântă în râu
Lecţiile sunt învăţate
Ia banii ăia
Priveşte-i cum ard
Cântă în râu
Lecţiile sunt învăţate
Tot ce mă omoară mă face să mă simt mai viu