Simt colivia
Vieții prea strâmtă,
Prea neîncăpătoare
Și totul mă doare,
Iar jocul meschin
Al vieții, e-un chin
De nesuportat.
Simt colivia
Vieții prea strâmtă,
Spre-a mai putea
Să-nchidă în ea
Și sufletul meu
Ce-nghite mai greu
Mireasma trăirii.
Simt colivia
Vieții prea strâmtă
Și nici Dumnezeu
Nu poate mereu
Cu forța-I divină
Să mai dea lumină
Zilei de mâine.
Simt colivia
Vieții prea strâmtă
Și-ncep să gândesc
Cum să mă trezesc
Dincolo de ea,
Unde-i libertatea
Morții stăpână.