Lasă din mine cuvântul să iasă
ca respirarea unui copil
secundă craiasă,
o, tu, castel fragil.
Lasă din mine cuvântul să fie
fulgul acela cel de zăpadă
ce mai că se lasă și mai nu se lasă
să suie, să cadă.
Lasă-mi cuvântul ca sărbătoarea
copiilor stând lângă brad, lângă foc
ca înserarea-mi cu înserarea
s-aducă în frig un noroc.
Pe tata, pe mama în noaptea aceasta,
când ninge.