Eu nu ascult ce spun
limbile bârfitoarelor
pentru că eu știu berechet
pentru cine este el.
Cinci stele albastre,
cinci felinare luminează
de la casa lui la casa mea,
de la gura lui la gura mea.
De cinci ani eu îl iubesc,
de cinci ani el mă adoră.
Oamenii răi, ce știu,
ce știu ei de lucrurile noastre?
Da, știu că mă iubește așa cum îl iubesc.
De ce s-o știe toată lumea?
De la ușa lui până la ușa mea,
pe potecuță, mamă,
nu crește iarbă... nu crește iarbă.
: : : : :
Nici măcar nu vreau să știu,
vecino, tacă-ți gura
și nu-mi spune
că el se va însura cu alta.
Cei cinci ani întregi,
iubindu-l oră după oră,
sunt o sfoară în jurul gâtului meu
care îmi sufocă beregata.
Cu cărbuni aprinși
să-i ardă gura aia
celui ce a jurat de atâtea ori
că el era pentru mine.
S-au stins cele cinci, cinci felinare
ca nimeni să nu mă vadă plângând singură.
Vai ce durere, mamă!
Potecuța verde e plină de iarbă,
vai, e plină de iarbă...