Nopțile mele albe nu sunt albe,
Abia semănate cu sclipiri de stea,
Micuțe găurele în pânza impermeabilă,
Triste straturi peste pelerină,
Iar eu, vrăjită de-ntuneric,
Îmi petrec ore nesfârșite,
Numărând oile funebre
Care-mi tapițează insomniile.
Of, miezul nopții a sosit.
Of, nu dorm.
Și cu cât dorm mai puțin, cu atât mă gândesc mai mult,
Și cu cât mă gândesc mai mult, cu atât uit mai puțin.
Imensul impas și spațiul imens
Care se întind la capătul patului meu.
Sunt neobișnuite toate aceste tăceri,
Plictiseala e cosmică.
Ar trebui să apelez la știință,
Să anesteziez insomnia?
Of, miezul nopții a sosit.
Of, nu dorm.
E trecut de miezul nopții și dansez
Pe ritmul tahicardiilor.
Totul se învârte, totul se balansează,
Sunt doborâtă de tot, mă refugiez în tot.
Luna e un fruct puțin rânced,
Viața e o maladie.
Cei care visează sunt norocoșii,
Ceilalți au insomnii.
Cei care visează sunt norocoșii,
Ceilalți au insomnii.
Cei care visează sunt norocoșii,
Pe când eu am insomnii.
Of, miezul nopții a sosit.
Of, nu dorm.
Of, miezul nopții a sosit.
Of, nu dorm.
Nu dorm.
Nu dorm.
Nu dorm.
Nu dorm.
Nu dorm.