Ieşise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu,
dar seara grea de stele şi de lut
ardea pe străzi şi nu l-am cunoscut.
În felinarele cu iz de scrum
ochi de pisică-mi licăreau în drum
şi pasul greu mi se-aşternea nătâng
... şi fluieram, aşa, ca să nu plâng.
Dar tot credeam că poate viermii moi
nu cresc în ochii mai pustii şi goi,
nici în surâsul meu nedăruit
şi tot credeam că poate n-am murit.
Ieşise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu
dar nu l-am cunoscut şi, gol de gând,
trecui aşa-nainte, fluierând.