Cântec de adormit Miţura

Doamne, fă-i bordei în soare,

Într-un colţ de ţară veche,

Nu mai nalt decât o floare

Şi îngust cât o ureche.

Şi-n pridvor, un ochi de apă

Cu o luntre cât chibritul,

Ca-n crâmpeiul lui să-încapă

Cerul tău şi nesfârşitul.

Dă-i un fluture blajin

Şi o broască de zmarald.

Şi-n pădurea de pelin

Fă să-i stea bordeiul cald.

Şi mai dă-i, Doamne, vopsele

Şi hârtie chinezească,

Pentru ca, mânjind cu ele,

Slava ta s-o zmângălească.

Şi când totul va fi gata

S-o muta la ea şi tata.