Când n-ai să mă mai chemi
Va fi ecoul slab,
Și camera de zi
Va fi-mbrăcată-n alb.
Când n-ai să mă mai chemi
Vor fi ceasul stricat
Și multe sensuri noi
Pe chipul hașurat.
Cântă-mi povestea,
Să n-o mai uit nicicând, nicicum,
Adu-mi vestea,
Din gura ta va suna bine oricum.
Strânge-mi lucrul
Și-arată-mi drumul cel mai scurt,
Du-mă aiurea
Și spune-mi că nu-ţi cer prea mult...
Prea mult.
Când n-ai să mai deschizi
Sertarul din priviri
Rămâne-va închis
Și pradă-n ticluiri.
Cand n-ai să mai deschizi
Voi ști să te ascult
Prin mii de gânduri prins
În pagini de demult.
Cântă-mi povestea,
Să n-o mai uit nicicând, nicicum
Adu-mi vestea,
Din gura ta va suna bine oricum.
Strânge-mi lucrul
Și-arată-mi drumul cel mai scurt,
Du-mă aiurea
Și spune-mi că nu-ți cer prea mult
Prea mult... prea mult...
Și spune-mi că nu-ți cer prea mult.