Ți-am făcut rost de lumină la meziul nopții
Și de numărul de după înfinit.
Și ți-am prins Ursa Mare de diademă,
Iar tu continuai ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Am îndulcit apa mării de dragul setei tale,
Ți-am închiriat un Prim Pătrar de Lună,
Iar ca un bun pierzător am căutat în pat
Lucrurile pe care iubirea nu le rezolva.
Și cum doare că ești așa departe,
Când dorm aici, în același pat.
Cât de tare doare distanța,
Deși te ascult respirând
Și ești la mii de kilometrii.
Și doare să te iubesc atât,
Să mă prefac că totul e perfect,
În timp ce doare așa de tare să-mi risipesc viața,
Încercând să localizez
Ce s-a pierdut de ceva timp...
Am rămas cu grădinile pentru florile tale,
Am inventat alchimia contra utopiei
Și am ajuns să confund cu drăgălășenie,
Regretul cu care te uiți uneori la mine.
Ce tristă-i asumarea suferinței!
Patetic e să crezi că o minciună
Convoacă elfii minunilor
Care te vor face să te trezești îndrăgostită.
Cum doare că ești așa departe,
Când dorm aici, în același pat.
Cât de tare doare distanța,
Deși te ascult respirând
Și ești la mii de kilometrii.
Și doare să te iubesc atât,
Să mă prefac că totul e perfect,
În timp ce doare așa de tare să-mi risipesc viața,
Încercând să localizez
Ce s-a pierdut de ceva timp...
De ce ne doare atâta distanță,
Să ne prefacem că totul e perfect,
În timp ce simți că te doare
Să-ți risipești viața dormind aici, în același pat...
Cum doare...