O viață e un pic ca paginile unui roman:
Fiecare cu destinul său și partea sa de suferință.
Eu mi-am făcut din viață, indiferent de anotimp,
O grădină unde înfloresc buchete de cântece.
E refrenul vieții mele,
Care m-a făcut așa cum sunt:
Iată-mă, o micuță femeie
Cu bucuriile și dramele ei.
E refrenul vieții mele,
Care m-a făcut să-l întâlnesc pe cel
Ce mi-a luat mâna în a lui,
Spunându-mi că mă iubește.
Dacă uneori iubirea noastră pare că gâfâie,
E necesar să-i ofer noapte și zi atât de mult!
Și-n aceste clipe mi-e teamă de ziua de mâine,
Dar tu îți deschizi brațele, și uit de temeri.
E refrenul vieții mele,
Care face dintr-o melodie
Un concert pentru o iubire
Pe care-l voi cânta pe veci.
E refrenul vieții mele,
Și când cerul se înnorează
Vine zâmbetul unui copil,
Care te strigă ”mamă”.
E refrenul vieții mele.
Rămân așa cum sunt
Și nu regret nimic,
Căci viața mea e acest refren.