Blues de dragoste lyrics

Te mai cuprind la rădăcină,

Te-mbrătişez pe sub pământ.

Nu-s vinovat, n-ai nicio vină

Că ramurile ni s-au frânt.

Urechea mea nu mai aude

Ce mai întrebi, ce mai suspini.

Fusesem neamuri şi-am fost rude,

Si am rămas doar doi străini.

Cum pomii sparg pe străzi asfaltul,

Să caute femeia pom,

Adâncul poate tot ce-naltul

Nu îngăduie nici unui om.

Te-îmbraţisez prin rădăcină,

Te regăsesc la infinit,

Dar vai, te simt aşa străină,

Ce pom uscat ai devenit !

Şi fiecare în alta parte

Înalţă ramuri, crengi de flori.

Şi-i între noi atăta moarte,

Că nici nu poţi real sa mori !

Mă mai saluţi cu câte-o frunză,

Te mai salut cu nişte spini,

Dar viaţa noastră e ascunsă

În disperate rădăcini.

Vor trece ere curioase

Si ne-or găsi cum am fost buni,

Cu nervi, si radăcini si oase,

În nişte mine de cărbuni.

Eu port armură si tu haină,

Şi crengile între noi s-au frânt,

Şi atât ne mai iubim in taină,

Pe patul nostru sub pământ.

Acum poţi fi a orişicărui,

Dar eu, când toamnei te înclini,

Nu un buchet de flori îţi dărui,

Ci un buchet de rădăcini.