Ai fi plâns dacă te-aș fi atins?
Gândindu-te la anii aceia,
O atingere, sute de oftaturi am auzit de la tine,
A fost atât de simplu să renunți la mine?
Dacă plâng, imi auzi plânsul?
Vei privi la chipul meu o ultimă dată?
În sufletul meu (e) oboseală, nefericire,
Ești singurul meu motiv pentru lipsa speranței.
Chiar dacă anii vor trece, inima mea tot nu va ierta.
De-aș fi știut că lacrimile mele nu se vor mai opri nicicând,
Fără tine în această ultimă noapte, ultima mea dimineață,
Nu mai au gust anotimpurile,
De-aș fi știut că nu te vei mai întoarce,
De-aș fi știut că lacrimile mele nu se vor mai opri nicicând,
Nu m-aș fi simțit rușinat, n-aș fi fost înfrânt de fericirea mea,
Acum, fără tine, în iadul meu voi îmbătrâni...