Misterul lunii,
O gaură în cer,
O supranaturală lumină a nopţi,
Atât de plină şi adesea dreaptă,
O pereche de ochi, unul închis,
Un copil ales în soalele auriu,
Un câine de marmură care urmăreşte maşini
La cea mai îndepărtată plajă,
Şi mult mai departe în marea de înot a stelelor.
Peştii cosmici iubesc să sărute,
Ei dau naştere constelaţiilor,
Fără reluari şi, oh, fără rezervare
Dacă ar trebui să cadă obţii o dorinţă sau o dedicaţie.
Pot să-ţi sugerez să obţii ce-i mai bun,
Pentru nimic mai puţin decât tu cu mine,
Hai să profităm de şansă în timp ce acestă idilă
Se înalţă, înainte să pierdem scânteia.
Oh, frumoasă lună, te rog
Frumoaso, tu frumoasă lună
Oh, frumoaso, fă ce faci
Fă, fă, fă, fă, fă!
Tu eşti o ancoră iluminată
De alianţe la un număr infinit,
De valuri ce se sparg şi tunete sparte,
Purtat chiar de fluxul foamei.
Tu dansezi goală acolo pentru mine,
Tu expui toată amintirea,
Tu faci cele mai multe graniţe,
Tu eşti fantoma imposibilei iubiri regale.
Tu eşti regina şi regele ce combină totul
Ce se împleteşte ca un inel pe degetul unei fete,
Eu sunt doar un cântăreţ, tu eşti lumea,
Tot ce-ţi pot aduce este limbajul unui îndrăgostit.
Frumoasă lună, frumoaso, frumoasa mea lună,
Cum mă ameţeşti tu ca nimeni altul, oh!
Pot să-ti sugerez să obţii ce-i mai bun
Din dorinţa ta, pot să insist,
Că nu contest pentru mica de tine sau mai micul eu,
O şansă mai mare încă, dar toţi pot minţi
Pe creşterea, pe pragul vieţilor noastre.
Frumoaso, te rog,
Frumoaso, tu frumoasă lună,
Oh, frumoaso, fă ce faci
Frumoasă lună,
Frumoasa, frumoasa mea lună,
Cum mă ameţeşti tu ca nimeni altul, oh, oh