Prostie… prostie…
Eu ştiu, dragul meu,
Niciodat’ nu m-ai lăsa,
Toate din jur îmi spun
Că eşti mereu în preajma mea.
Eu ştiu, dragul meu,
Niciodat’ nu m-ai lăsa,
Toate din jur îmi spun
Că eşti mereu în preajma mea.
Zorii mă săgeată că nu-s plăcută,
Mă scol tremurând, din nisip căzută,
Însă ochii tăi îmi zic iute, ba da!
Şi-atunci soarele-mi umple inima.
Însă ochii tăi îmi zic iute, ba da!
Şi-atunci soarele-mi umple inima.
Văd apoi pe-o stâncă o cruce,
A ta barcă neagră dansând, cum străluce,
Braţul tău legănându-se printre vele
Şi-o femeie spunându-mi: doar iele…
Prostie… prostie…
Eu ştiu, dragul meu,
Niciodat’ nu m-ai lăsa,
Toate din jur îmi spun
Că eşti mereu în preajma mea.
Eu ştiu, dragul meu,
Niciodat’ nu m-ai lăsa,
Toate din jur îmi spun
Că eşti mereu în preajma mea.
Vântul care bate cu nisip in geam,
Apa care cântă-n focul ce-l stingeam,
Patul care-ţi ţine şi gol căldura ta,
Tu eşti mereu cu mine, în inima mea.
Patul care-ţi ţine şi gol căldura ta,
Tu eşti mereu cu mine, în inima mea.
Eu ştiu, dragul meu,
Niciodat’ nu m-ai lăsa,
Toate din jur îmi spun
Că eşti mereu în preajma mea.
Eu ştiu, dragul meu,
Niciodat’ nu m-ai lăsa,
Toate din jur îmi spun
Că eşti mereu în preajma mea.