În pădurea Pinului, La cerdacu Lui Novacu,
La masă de solzi de peşte Beau voinicii boiereşte.
Beau, glumesc, se veselesc Şi la Dumnezeu gândesc. Beau, glumesc, se veselesc Şi la Dumnezeu gândesc.
Dar Gruiţă, Novaciţă, Nici nu bea, nici nu mânca, Nici voie bună n-avea,
Ci sta gata de-a pleca.
– Măi Gruiţă, fiul meu, Şa-ţi ajute Dumnezeu! De ce şezi tu supărat,
Nebăut şi nemâncat?
Or banii ţi i-ai gătat, Or ţi-i gândul la-nsurat, Or ţi-i dor deŢarigrad? Or ţi-i dor de Ţarigrad?
- Nici banii nu i-am gătat, Nici mi-i gândul la-nsurat,
Ci mi-i dor de Ţarigrad! Novac din cap clătina.
De vei merge-n Ţarigrad, Să rămâi tu lângă gard,
În oraş să nu te bagi Şi la vin să nu te tragi,
Gruiţă, copil zburdat, De mic la rele-nvăţat, El în seamă nu băga Ce tatăl său îi spunea,
Înălţate împărate, Să trăieşti cu sănătate! Nimerit-au, nimerit, La mine-n birt o venit
Un voinicel tinerel, De toţi se miră de el;
Că-n trei zile şi-n trei nopţi A băut sute de zloţi,
A băut trei buţi de vin, Vin bătrân şi cu pelin
Ş-a mâncat trei vaci belite Şi trei cuptoare de pite.
Nu bea vinul cum se bea, Cu sălicu şi halba,
Ci mi-l bea el cu vadra, Se miră toată lumea!
Cum pune vadra la gură, Varsă-n gură ca-ntr-o şură;
Şi pita cât e de lată, El o-mbucă totodată; Tot vinul cât am avut, Tot dânsul mi l-a băut Tot mâncă şi tot sorbi, Dar nimica nu-mi plăti.
– Înălţate împărate, Eu îţi spun cu dreptate
De trei palme-i lat în frunte SI vreo 20 in spate
Apoi căutarea lui Seamănă cu-a lupului;
Când se uită pe sub gene,
Şi măria-ta te-ai teme.
Tu, Aniţă, Birtăşiţă, Rogu-te la Dumnezeu
Şi te jur pe capul tău, Să nu-i spui unde şed eu,
Ăsta-i Gruia lui Novac, Care ţara ne-a prădat,
A prădat-o-n lung şi-n lat, De trei ori turcii-au tăiat
Şi acum iar o venit Cu gând rău de prăpădit.
Bată-mi-l-ar Dumnezeu Pe el şi pe tatăl său,
Dar, Aniţă, Birtăşiţă, Ia' mi-l pune tu la masă
Şi dă-i vin cu rozolie, Ca să-l tragă la beţie;
Dă-i vin cât el poate bea,
De plată nu întreba
Şi dă-i vin cât va pofti,
De plată nu pomeni.
Şi când vinul vei găta,
Vin-la mine, că ţ-oi da,
Numai să-l poţi tu-mbăta, Că bun preţ îi căpăta!
Şi Novac tot aştepta Ca să-i vină Gruiţa;
Dar în zadar aştepta, Că Gruia nu mai venea.
Atunci el ce mi-şi făcea?
La un corb el poruncea
Şi aşa că mi-i zicea
Sa-l caute pe Gruia
Apoi afară ieşea, La temniţă se ducea,
Lăcatele le rupea Şi pe Gruia îl scotea
Apoi amândoi se luau
Şi pe dusmani se întorceau Şi pe toţi că mi-i tăiau. Pe unde Novac mergeau
Iară Gruia cu Novac Se lua de după cap Şi se imbratisau
Şi Novacu, cât trăia, Tot mereu se veselea
La dusmani nu se gândea! Si de nimeni n-asculta!