În ţara unde omul poartă nume de-animal,
Chemându-se, după voinţă, porc, leu sau cal,
Se spune că-ntr-o noapte ursitoarele s-au dus
Să ursească la copiii nou-născuţi...
În prima casă se născuse un copil frumos,
Venit pe lume cu căiţă de om norocos.
Notându-şi numele cu grijă în carnetul lor,
Îi spuseră mamei în cor:
Femeie, fiul tău are suflet de artist,
Un dar ce la puţini le e sortit!
Fă-l pictor, scriitor, sau violoncelist
şi va fi negreşit om vestit!
Şi după ce-şi primiră onorariul cuvenit,
Plecară mulţumite-n altă casă la ursit.
Acolo un copil cu fruntea-ngustă şi ochi răi
Plângea-ntruna chinuind părinţii săi.
O clipă ursitoarele în cumpănă au stat,
Nefericitei mame neputând să-i dea vreun sfat,
şi după ce se mai gândiră încă vreun ceas,
Începură a vorbi într-un glas:
Femeie, pesemne, de urs te-ai speriat,
Pe când copilu-n pântec îl purtai,
Sau soţul ţi-e departe sau prea mult ai fumat,
De-ai putut să naşti aşa subdezvoltat!
Păi, nu poate munci fizic, nici intelectual,
şi dacă totuşi vrei să-l foloseşti,
Sau îl expui în spirt sau îl faci critic muzical,
şi de-l plimbi prin bâlciuri te îmbogăţeşti!
Fireşte, ce v-am povestit s-a întâmplat cândva,
La noi astfel de lucruri nu se pot întâmpla...
La nooooi...
La noi, de-ai ruşinea de-a fi critic muzical,
Cu nume de-animal, au la vreun săptămânal...
Te consideră toţi om normal!