O noapte de sineală din vremi voievodale…
Plecase voievodul în lupte blestemate;
Iar eu păzeam domniţa închisă în cetate -
O noapte de sineală, de epoci triumfale…
Dormeau adânc oştenii în noaptea diafană,
Când eu sării afară din cortul de mătasă -
Vedeam o semilună pe zare cum se lasă,
Şi nălucit, crezusem - flamura otomană.
Cu ceata buimăcită fugeam acum călare,
Dar boarea nopţii clare ne-ntoarse la cetate
Şi povestindu-mi visul domniţei spăimântate,
I-am arătat cu spada tabloul de pe zare.
În alb, domniţa blondă, în noaptea ideală,
De sus de la fereastră ca-n vis ieşi afară,
Scăldată în sineală, ea râse-n noaptea clară…
O, cât a râs domniţa în noaptea de sineală…