Azi, păsările destinului
Zboară aproape de pământul Edenului.
Și le e frică să se dezmeticească
Pe crengile uscate ale pielii.
Nu își mai amintesc drumul
Atât de abstract și aproape necruțător.
Nu mai întâlnesc divinul.
Din cer nu se poate vedea totul.
Odată cu pierzania dorinței,
Mai rămân oasele iubirii,
Iar păsările destinului
Își încep migrația.
Zboară în căutarea hranei:
Sex, droguri, rock and roll...
Dar își vor continua fuga,
Iar până când se vor întoarce,
Vor deveni păsări călătoare.
Azi, păsările destinului,
De la migrație, sunt fără să știe
Mai predispuse oboselii
Și zborului mai aproape de pământ, de fiecare dată.
Nu își mai amintesc drumul
Atât de abstract și aproape necruțător.
Nu mai întâlnesc divinul.
Din cer nu se poate vedea totul.
Odată cu pierzania dorinței,
Mai rămân oasele iubirii,
Iar păsările destinului
Își încep migrația.
Zboară în căutarea hranei:
Sex, droguri, rock and roll...
Dar își vor continua fuga,
Iar până când se vor întoarce,
Vor deveni păsări călătoare.
Poeții sângerează,
Amenință cu răscoala
Și mâzgălesc de analfabeți cuvintele
Care renegă iubirea.
Drumurile nu se întâlnesc,
Căci sunt lipsite de direcție...
Odată cu pierzania dorinței,
Mai rămân oasele iubirii,
Iar păsările destinului
Își încep migrația.
Zboară în căutarea hranei:
Sex, droguri, rock and roll...
Dar își vor continua fuga,
Iar până când se vor întoarce,
Vor deveni păsări călătoare.