Cu timpul...
Cu timpul, trece, totul trece,
Uităm chipul, uităm vocea.
Când inima nu mai bate, nu mai are rost
Să căutăm mai departe, trebuie să lăsăm lucrurile în voia lor și e bine așa.
Cu timpul...
Cu timpul, trece, totul trece,
Celălalt pe care îl adoram, pe care îl căutam în ploaie,
Celălalt pe care îl întrezăream la întoarcerea unei priviri
Printre cuvinte, între rânduri și dincolo de fardurile
Unui jurământ machiat ce-și va găsi noaptea,
Cu timpul totul dispare.
Cu timpul...
Cu timpul, trece, totul trece,
Chiar și cele mai dragi amintiri, poftim, ai o figură
Ca într-o galerie, iar eu mă frământ sub raza morții,
Sâmbătă seara, când tandrețea se duce și ea.
Cu timpul...
Cu timpul, trece, totul trece,
Cel căruia îi dădeam crezare pentru o răceală, pentru nimic,
Cel căruia îi dădeam curaj și bijuterii,
Pentru care ne-am fi vândut și sufletul,
În fața căruia ne târam ca niște câini în lanț,
Cu timpul, trece, totul trece cu bine.
Cu timpul...
Cu timpul, trece, totul trece,
Uităm și patimi, uităm și voci
Ce ne șopteau cuvintele unor bieți oameni:
Nu întârzia, dar mai ales să nu răcești.
Cu timpul...
Cu timpul, trece, totul trece,
Și încărunțim precum un cal ostenit,
Și înghețăm ca într-un pat oarecare,
Și ne însingurăm în liniște,
Și ne simțim înșelați de anii pierduți,
Atunci cu adevărat... cu timpul... nu mai iubim.