Absurd e, atât de surd, o iubeşti şi totuşi fugi de ea (x2)
Îţi cer iertare pentru nopţi de nesomn, cu repetare,
Îţi cer iertare c-ai stat la cozi, ai protestat la controale,
Îţi cer iertare, de arest preventiv, percheziţionare,
Îţi cer iertare că te-am lăsat prea rapid, c-am devenit
muzician,
Atunci când la mesaje uitam să-ţi dau răspuns,
Atunci când, între 2-3 concerte, la tine n-am mai ajuns,
Atunci când, ca să nu mă loveşti, minciuni multe ţi-am spus,
Atunci şi-oricând, de buna ta credinţă eu nu m-am îndoit
nicicând.
Mama ta-i floare rară, iubind-o, o uzi, copile,
Dragostea ta o ţine-n viaţă, deci nu o omorî cu zile,
Spune-i c-o iubeşti, că-ţi pare rău că eşti scandalagiu mare,
Cum să mai scape când fraţii tăi mai mari au luat cu
executare?
Cearcănele mă-mpiedică să-i mai zâmbesc. Oare?!
Mai bine mor eu decât să o văd cum moare,
Plânsul tău peste răni mă ustură, voiam să-ţi fiu pe plac,
Blestem, în veac, ziua când ei groapa ţi-o fac.
Şi chiar când toată lumea-i împotriva ta,
Cea mai bună prietenă, ea ţi-i,
Ţi-ar plăcea să-i spui ce înseamnă pentru tine, nu-i aşa?
Cât timp mai e printre cei vii,
Dar n-ai îndrăzneala,
N-ai îndrăzneala,
N-ai îndrăzneala să-i spui...(x2)
Sigur sunt că i-ar plăcea, atât, s-audă „mamă, te iubesc”,
Nu pe babacu’ tău cum urlă „în stradă te izbesc”,
Sigur sunt că moare după o săptămână, dacă nu-i cu tine,
Şi că lipsa ta o doare mai rău decât dac-ar cădea, din pod,
de la-nălţime,
Sigur sunt că i-ar plăcea ca tu s-o iei în braţe,
Exact cum te lua şi ea, 12 luni, în primul an de viaţă,
Sigur sunt că, iubind, nu vezi tu mai departe,
Dragostea, în loc să i-o porţi mamei, i-o dai unei idioate.
Ore-ntregi, pe mobil, cu mefeia* (*femeia),
la vrăjeală te-ntinzi,
Când sună maică-ta te grăbeşti să-i închizi,
De eşti cu gaşca îi ţii piept, ridici capul, lecţii vrei să-i dai,
Dar uiţi cum de cap te ţinea la piept, din sânii ei sugeai,
Crede-mă pe cuvânt, alţi plămâni poţi avea, dar
nimeni n-o poate-nlocui pe MAMA ta.
Ai locuit în ea şi-n locuinţa sa,
E singura persoană ce să moară ’naintea ta ar vrea.
Pentru ea, la secţie, tu nu erai nicidată vinovat,
Dar pentru mine eşti, tu- bronzat, ea, de-un galben decolorat.
Doar ea suportă egoismul tău dintotdeauna,
Buricul pământului nu eşti, dar cel al mamei tale- întruna.
Şi chiar când toată lumea-i împotriva ta,
Cea mai bună prietenă, ea ţi-i,
Ţi-ar plăcea să-i spui ce înseamnă pentru tine, nu-i aşa?
Cât timp mai e printre cei vii,
Dar n-ai îndrăzneala,
N-ai îndrăzneala,
N-ai îndrăzneala să-i spui...(x2)
De plecat, nicicând n-am plecat,
Am rămas neschimbat,
De nu-i vocea sau statura mea,
Oh, mamă,
Eu sunt, da,
Vreau să vezi de mi-i ok. logodnica,
S-aud „hai, sus!”, eu, copil, ce cădea,
Mamă, unde te-ai dus de-aicea?!
Priveşte-mă cumva!
Să te strâng tare-n braţe, pur şi simplu,
Să-ţi spun atât, "te iubesc!", dar nu m-a lăsat timpu`,
Odihneşte-te în pace! (x2)
Trup şi suflet ţi-ai dat tu pentru noi,
De nu mai am cerneală, stiloul în lacrimi mi-l înmoi.
Azi mama nu mai e pe pământ,
Am căzut urât,
Dar nu puteam să cad mai jos de-atât...
Frate, nu te purta ca un copil instituţionalizat,
Dacă ai o mamă, fă-i pe plac şi spune-i c-o iubeşti,
Cât n-a plecat...
Tuturor celor ce încă mai au o mamă:
Chiar dacă moartea nu poate opri iubirea,
Spuneţi-le că le iubiţi,
Înainte să plece...