Singură în camera mea
La mijlocul lui septembrie
Între ploaie şi rândunele
Singură în camera mea
La mijlocul lui septembrie
Când vine noaptea
Îmi amintesc
Singuri în camera mea
Noi trăiam împreună
Cu inimi noi
Iubiri noi
Singuri în camera mea
Viaţa era duioasă
Şi frumoasă, frumoasă
Cerul lui septembrie
Mai mult gri decât albastru, tu îţi aminteşti
Copacul care tremura
La vântul din septembrie
Şi pajiştea mai puţin verde
Atâtea luni septembrie
În inima camerei mele
Au trecut de atunci
Dacă îţi aminteşti
În fiecare septembrie
Inima mea este mai tandră
Mai frumoasă, frumoasă
Iubesc septembrie şi iubesc să te aştept
La umbra albastră a frunzelor galbene
Iubesc septembrie când tu vii să-mi redai
Zilele mai scurte
Nopţile mai lungi
Văd coborând
Aurul şi chihlimbarul
În adâncul ochilor tăi pe care iubirea-i inundă
Iubesc septembrie
Timpul cel mai duios
Din lume, lume, lume