Precum acel accent care își căuta cuvântul, așa sunt eu.
E adevărat că niciodată nu mi-a dat speranțe,
Dar nici nu mi le-a năruit.
Poate a fost afurisita de îndoială
Cea care m-a condus către greșeală.
Ca un paradis dezolat,
Fără coaste sau mere*,
Precum învățăcelul cavalerului cel mai tont din Camelot,
Precum a rămas Scarlett O'Hara**,
Privind acel vânt care i-a luat
Tot ce iubea mai mult,
Și de asta a jurat:
„Azi nu ies din casă,
Ce-i afară nu mă interesează.”
Ea nu m-ar săruta nici dacă ar prezice-o mii de profeți.
Mereu îmi spunea cu melodia sa
Că într-o zi voi avea să plâng.
Și acum că sunt doar eu între patru pereți,
Înconjurat de postere cu femei frumoase,
Îmi dau seama încetul cu încetul că doar de tine îmi pasă
Și că buzele mele nu mai fac parte din cimintirul,
În care ale tale vin să moară.
Că mi-ai tăiat respirația și fără remediu
Îmi va fi greu să supraviețuiesc.
Că m-ai azvârlit în marea piciorelor blocate,
Ținându-mi amintirile în mâini.
Ca un rest de țigară vizibil
Pe roșul buzelor tale,
Ca incompletul Piter,
De când tu ai plecat cu Pan-ul.
Ca un idiot ce face idioțenii,
Sau cel puțin așa spune mama mea.
Stând în pragul casei tale
Exact ca Forrest Gump***
„Azi nu ies din casă,
Ce-i afară nu mă interesează.”
Ea nu m-ar săruta nici dacă ar prezice-o mii de profeți.
Mereu îmi spunea cu melodia sa
Că într-o zi voi avea să plâng.
Și acum că sunt doar eu între patru pereți,
Înconjurat de postere cu femei frumoase,
Îmi dau seama încetul cu încetul că doar de tine îmi pasă
Și că buzele mele nu mai fac parte din cimintirul,
În care ale tale vin să moară.
Că mi-ai tăiat respirația și fără remediu
Îmi va fi greu să supraviețuiesc.
Că m-ai azvârlit în marea piciorelor blocate,
Ținându-mi amintirile în mâini.