E mult de când te-ai dus : e-o veșnicie !
Câți ani în părul meu au nins;
Și câte flori din crâng, de iasomie,
S-au dus, s-au dus !
Dar ce n-aș da să mai apari în gând,
Și ochii tăi să-i mângâi rând pe rând !
Închid pe-ai mei ca să visez de tine,
Și-adorm plângând...
Cu picuri de mărgăritar în gene,
Cu sufletul pustiu de dor,
Pe-un drum de stea a coborât alene
Un călător.
Iubitul meu cu chip ca din povești,
De ce ești trist, nu vezi ce aproape-mi ești ?
De-ar ține visul mult, și-o veșnicie
Să mă iubești !
Am vrut să știu dac-ai fost tu, iubite,
Sau umbra ta, în visul meu...
Așa cum ai plecat, pe nesimțite,
Mi-e tare greu.
Vor trece ani, și pe același drum
Ne-om întâlni din nou, dar la ce bun ?
Ca doi străini vom fi, ca două umbre
Făcute scrum...