“Tre’ să fie o cale să ieșim de-aici”,
zisă cătră hoț cel fraier,
“E prea multă zăpăceală,
pute-a păcăleală-n aer”
“Uită-te la ei cum îmi bea vinu’, patronii lu’ pește prăjit,
Uită-te la ei cum îmi scurmă pîn’ curte, țărani amețiți,
Nici unul din ei nu știe ce și cum, nici unul din ei habar n-are
Cît merită, cît face, care are valoare și care n-are”.
“Gogule, nu te-agita”,
zise hoțul cu amabilitate,
“Sîntem mulți, frate, care credem că
viața a ieșit dîn termenu de valabilitate.
Da' tu și cu mine, frățioare, am mai trecut pîn de-astea,
știi bine că nu asta ne e soarta,
Așa că lasă gargara acuma,
că să face tîrziu și e noapte.”
Peste tot sus pe creneluri, în vîrful turnului de veghe,
Prinții se-uită, se holbează, ei păzește și veghează
Iar femeile cochete trece umblă se petrece
Cu desculții servitori care e mai mult de zece.
Afară, în depărtare,
o jivină mîrîie,
Doi călăreți se apropie,
iară vîntul huruie.