Am sărit peste dansul de fandango uşor,
Am făcut roata de-a lungul podelei,
Aveam puţin rău de mare,
Dar mulţimea a cerut mai mult,
Sala vuia mai tare
În timp ce plafonul zbura departe
Când am mai comandat o băutură
Chelnerul a adus o tavă.
(Refren)
Şi astfel, mai târziu,
Când morarul îşi spunea povestea,
Faţa ei, străvezie la început,
A devenit de o paloare de o nuanţă mai albă.
Ea a zis : « Nu există niciun motiv
Şi adevărul e uşor de văzut. »
Dar rătăceam printre cărţile mele de joc
Şi nu o lăsam să fie
Una dintre cele 16 virgine vestale
Care plecau pe coastă
Şi deşi ochii îmi erau deschişi,
Puteau la fel de bine să fie închişi.
(refren)
Ea a zis : “Sunt acasă la plecarea de pe ţărm”
Deşi în realitate noi ne aflam pe mare,
Şi astfel am luat-o de oglindă
Şi am forţat-o să fie de acord
Spunând : « Tu trebuie să fii sirena
Care s-a dus la plimbare cu Neptun »
Dar ea mi-a zâmbit cu atâta tristeţe
Încât furia mea a dispărut imediat.
(refren)
Dacă muzica e hrana iubirii
Atunci râsul e regina ei
Şi la fel dacă spatele e faţa
Atunci mizeria e într-adevăr curată,
Gura mea devenită pănă atunci ca de carton
Părea să-mi alunece chiar prin cap
Şi astfel ne-am scufundat repede
Şi am atacat străfundul oceanului.