El pleacă de-acasă, mintea să-și limpezească,
Cămașă ruptă și nebărbierit...
Cu o șosetă neagră și alta albastră,
Fără să prea știe unde e nordul:
Cerul sau sudul!
Roza este însăși perfecțiunea:
Poartă o culoare diferită pe sezon,
Are cărțile aranjate după autor
Și se trezește, chiar dacă ceasul deșteptător
Nu sună...
[Refren:]
Nimeni nu știe cum s-a născut această iubire,
Între un trandafir și luna de pe cer...
Cum a cedat Roza, văzând luna zâmbind?
Dar nimeni nu se-ndoiește de această mare iubire:
Unii chiar îi invidiază strălucirea!
La urma urmei, el are numele unei flori:
Narcis!
Uneori, el vrea să doarmă pe jos;
Coloana învață poziția, spune el.
Ea are mereu cearșafurile bine călcate;
La fel ca și pernele cu broderii
Engleze...
[Refren:]
Nimeni nu știe cum s-a născut această iubire,
Între un trandafir și luna de pe cer...
Cum a cedat Roza, văzând luna zâmbind?
Dar nimeni nu se-ndoiește de această mare iubire:
Unii chiar îi invidiază strălucirea!
La urma urmei, el are numele unei flori:
Narcis!
[Instrumental]
[Refren:]
Nimeni nu știe cum s-a născut această iubire,
Între un trandafir și luna de pe cer...
Cum a cedat Roza, văzând luna zâmbind?
Dar nimeni nu se-ndoiește de această mare iubire:
Unii chiar îi invidiază strălucirea!
La urma urmei, el are numele unei flori:
Narcis!