Puţin câte puţin descoperi că vântul
Îţi suflă în faţă şi îţi fură surâsul.
Frumosul anotimp care se termină
Îţi suflă peste inimă şi îţi ia dragostea.
Puţin câte puţin se transformă în lacrimi
Această amintire ştearsă de timp,
A timpulului când tu ai trăit cu mine într-o garsonieră
Noi nu aveam bani, dar multă speranţă.
Şi puţin câte puţin tu mă pierzi şi eu te pierd.
Şi ce s-a întâmplat ni se pare mai absurd
De când noaptea tu erai din ce în ce mai adevărată
Şi nu ca acum, sâmbăta seara.
Dar dă-mi mâna şi vino din nou lângă mine.
O floare poate înflori în grădina noastră.
Pe care nici iarna n-o va putea îngheţa vreodată .
O floare poate creşte din iubirea mea pentru tine.
Şi puţin câte puţin vei vedea cu trecerea timpului,
Acolo, pe faţa ta, acelaşi surâs ,
Pe care crudul vânt ni l-a furat,
Revino, îţi sunt credincios.
Dragostea s-a întors la tine.
Ceea ce vântul crud ne-a furat.
Dragostea s-a întors la tine.