Cu Toamna în odaie

Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam,

Mi-a bătut cu degete de ploaie...

Și la fel ca-n fiecare an,

M-a rugat s-o las să intre în odaie,

Că-mi aduce o cutie cu Capstan

Și țigări de foi din Rotterdam...

Am privit în jurul meu și-n mine:

Soba rece,

Pipa rece,

Mâna rece,

Gura rece,

Doamne!... Cum puteam s-o las să plece?

Dacă pleacă, cine știe când mai vine?

Dacă-n toamna asta, poate,

Toamna-mi bate

Pentru cea din urmă oară-n geam?

«Donnez-vous la peine d’entrer, Madame...»

Și femeia cu privirea fumurie

A intrat suspectă și umilă

Ca o mincinoasă profeție

De Sibilă...

A intrat...

Și-odaia mea-ntr-o clipă

S-a încălzit ca un cuptor de pâine

Numai cu spirala unui fum de pipă

Și cu sărutarea Toamnei, care mâine

O să moară... vai!...

Bolnavă de gripă...