Nelu Vlad - Când era să moară Ștefan

Când a fost să moară Ştefan,

Multă jale-a fost în ţară:

Lângă patul lui de chinuri

Toţi boierii s-adunară.

Câte jertfe la altare,

Câtă smirnă şi tămâie,

Pentru ca viteazul Ştefan

Viu şi teafăr să rămâie!

Se părea că nici pământul

Nu se-ndură să-l primească

Pe acel ce-a fost preavrednic,

Moldova s-o cârmuiască.

De groază și de durere

S-a cutremurat pământul,

Ca în ziua răstignirii

Lui Iisus Hristos, prea-sfântul...

Când a fost să moară Ștefan,

Multă jale a fost în țară.

Cine ar putea să spună

Câte inimi sângerară?

În ceardac cerând să-l ducă,

A luat în mâini ocheana

Să mai cate încă-odată

La Moldova lui, sărmana!

Dar cu dangăt plin de jale

Mii de clopote dau veste:

"Ştefan-Vodă al Moldovei,

Ştefan-Vodă nu mai este!"

Plânge dealul, plânge valea,

Plâng pădurile bătrâne

Şi norodu-n hohot plânge:

"Cui ne laşi pe noi, stăpâne?"

Tristă-i mănăstirea Putnei,

Porţile deschise-aşteaptă

Strălucit convoi ce vine

Şi spre Putna se-ndreaptă.

Este Ştefan și străbate

Cel din urmă drum prin ţară,

Și pe unde trece acuma,

Tot ce mișcă se-nfioară!

Multe veacuri de durere

Au trecut, şi-n noapte-adâncă

Doarme Ştefan, dar şi astăzi

Neamu-ntreg îl plânge încă.

Peste noi mereu plutească

Duhul lui Ştefan cel Mare,

Iar românii să-l cinstească

Din hotare în hotare!